joi, 22 noiembrie 2012

Mai lasa-ma un an


Blestemat să fii căci partea ta din mine nu doarme niciodată
Şi mă dor oasele de-atâta osteneală, ascunzi atâtea taine
printre randuri şi alte atâtea după mormanul obosit de haine.
E greu să te urmez când vrei acolo unde se termină marea,
nu e drept să mă-ntregeşti în fiinţa când toate visele cu tine-mi pier
Iubitule, pentru noi azi, nu e destul loc sub cer.

Spune-mi acum de unde vii, de ce-ai plecat şi-ncotro vrei să mă duci?
Nu mă obosi cu amanunte căci am trăit atâta vreme alături de tine
încât încep să mă simt bătrâna doar tu mai eşti viu in mine.
Te rog nu mă mai chema să vin unde stelele nu cad niciodată,
drumurile n-au nicio noimă călătorind doar cu tine-n gând
şi azi dintre toate zilele, noi nu avem loc pe pământ.

Voi veni, promit, să nu te îndoieşti de mine când iţi spun
Că voi fi acolo când se va-mplini sorocul, dar nu-mi cere nescrise legi
înainte să cunosc taine sihastre de care am să vin să mă dezlegi.
Azi dintre toate zilele cerul nu se uneşte cu marea şi uite cum
din ochii-mi obosiţi se revarsă cascade pe pian
ce se transformă-n note triste, mai lasa-mă un an.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu