Nimicuri

Ca un vartej de manipulari ma cuprinzi in imbratisari inselatoare, Iar eu cred in tine si am o singuranta cand imi atingi fruntea cu buzele iubitoare. Prin ce cunosti ma faci sa-mi doresc sa te cunosc, esti ispititor, Dar trebuie sa invat sa te urasc ca sa nu mor, Ca sa nu stiu de suferinta, sa pot iubi cu fascinare, Sa dau acelora ca tine tot ce mintea lor nu are. Dansezi cu mintea mea valsuri nenorocitoare Si ma izbesti de zidurile mintii cu o putere naucitoare. Nu sunt fragila! Sunt prea tare sa pierd in fata ratiunii tale Cand tot ce tu cunosti nu vine din suflet ci sunt idei mentale. Si te provoc sa-ncerci sa-mi insufli ratiunea, sa ma captezi in tot ce normal! Te iubesc! Dar n-am sa-ti permit vreodata sa ma vezi ca pe un ideal! Si-ti interzic sa crezi ca ma poti castiga, ca prin manipulare poti sa ma detii! Aminteste-ti! Cand n-o sa te astepti, cand n-ai sa stii, ma vei iubi...

    Mă voi plimba într-o zi, într-un oraş, pe o stradă oarecare, mă voi opri să-mi iau un ziar şi voi citi în timp ce voi păşi nesigur, înaintând. La un moment dat îmi voi ridica privirea şi zărindu-te îţi voi zâmbi ştrengăreşte ca unui străin de care ştiu că m-aş putea îndrăgosti nebuneşte. Va urma apoi un val de îndoieli în sufletul meu în vreme ce-mi voi pironi ochii în ziar contiuând să merg pe strada aceea oarecare. Tu, tu şi ideile tale mult prea complexe, ironia ta mereu nelalocul ei şi sarcasmul tau accentuat, tu. Tu vei face cel mai simplu gest pe care l-ai făcut vreodata şi spontaneitatea acelui gest te va uimi până şi pe tine, te vei întoarce şi vei zâmbi, îmi vei zâmbi, fracţiune de secundă în care valul meu de îndoieli se va transforma în siguranţa unei iubiri înca neîmplinite. Răspunzăndu-ţi la zâmbet, te vei apropia de mine fără să ştii ce faci defapt, fără să ştii ce vrei, fără  a-ţi putea controla corpul care spre deosebire de raţiune-ţi, nu te ascultă.     Vei vrea s