Noi doi
Noi doi... Uneori cred că poveştile noastre au un numitor comun, Cred ca tu îţi doreai sa taci când eu îmi doream să spun. Tu păşeai încrezător lăsând în spate mii de limite, Când eu făceam primii paşi spre orizonturi abia zărite, Cred că tu ştiai deja de suferinţă, când eu învăţam de iubire Şi din acele lucruri care ne diferenţiază, mă leagă toate de tine. Când eu abia învăţam să mă ridic puţin pe vârfuri, Tu zburai deasupra mea si-n ale mele gânduri. Cred că noi am crescut împreună-n suflet, gândind diferit separat, Tu te-nchinai deja la fel şi fel de chipuri, când eu abia credeam cu-adevarat. Când eu învăţam să citesc sentimente, tu ştiai deja să descifrezi gânduri, Cred că noi ne-am născut din cenuşă prinre-ale vieţii fără rimă, rânduri. Tu aprindeai şi ardea-i în mii de inimi de tine lipsite, pe când eu, ce cunoşteam focul, doar învăţând de chibrite. Când eu începu