joi, 4 octombrie 2012

Noi doi

                         

                                                        Noi doi...

  Uneori cred că poveştile noastre au un numitor comun,
  Cred ca tu îţi doreai sa taci când eu îmi doream să spun.
  Tu păşeai încrezător lăsând în spate mii de limite,
 Când eu făceam primii paşi spre orizonturi abia zărite,
 Cred că tu ştiai deja de suferinţă, când eu învăţam de iubire
 Şi din acele lucruri care ne diferenţiază, mă leagă toate de tine.
 Când eu abia învăţam să mă ridic puţin pe vârfuri,
 Tu zburai deasupra mea si-n ale mele gânduri.
 Cred că noi am crescut împreună-n suflet, gândind diferit separat,
 Tu te-nchinai deja la fel şi fel de chipuri, când eu abia credeam cu-adevarat.
 Când eu învăţam să citesc sentimente, tu ştiai deja să descifrezi gânduri,
 Cred că noi ne-am născut din cenuşă prinre-ale vieţii fără rimă, rânduri.
 Tu aprindeai şi ardea-i în mii de inimi de tine lipsite,
 pe când eu, ce cunoşteam focul, doar învăţând de chibrite.
 Când eu începusem să aud de muzică, tu ştiai deja de versuri,
 Iar când eu abia dacă ştiam de poveşti, tu cunoşteai universuri.
 Cred că tu eşti destinat să scrii istorie prin mai puţin vitejeşti acte,
 Când eu vreau sa-mi creez destinul, nu după oameni, ci după fapte.
Si te doresc, am un chef nebun de tine, trupeste si de felul in care gandesti,
Vreau sa ne repetam, sa ne contrazicem, fa-ma sa cred ca ma doresti,
Amageste-ma caci tu stiai de minciuna, cand eu invatam de mister,
Tu traiai cu pasiune si intensitate cand tot ce eu cunosteam era auster!



luni, 1 octombrie 2012

No title

M-am întors în oraş de ceva vreme, nimeni nu ţi-a spus?
Au trecut 5 zile şi 122 de ore, iar în 5 răsărituri luna a apus.
N-ai avut nici măcar un minut din cele 7320 să-ntrebi ce mai fac?
Te-am căutat în atâtea locuri şi într-atatea suflete, unde-ai plecat?
N-a existat între noi o scânteie şi toate acele madone erau doar motive,
ca să te-ascunzi după un scut uman în timp ce mă doreai pe mine?
Spune! Nu sunt eu cea a cărei personalitate n-o-nţelegei?
Cea cu care-mparţi atâtea sentimente şi atâtea asemănări, cum nu le vezi?
Ştiu,tu vrei să crezi că eşti împlinit, deşi în nopţi insomniace te răscolesc,
recunoaste! Sunt eu cea pe care ai vrea să o auzi spunându-ţi: "Te iubesc."

Carmen



As compara-o cu ceva, dar nu as stii cu ce va spune,
Caci ea e una-n felul ei si-n felul ei e una anume.
Iese usor si fara frica din tiparul usual,
As spune chiar ca-i diferita si-n felul ei sentimental.
Si nu traieste dupa reguli, nici reguli nu sunt dupa ea,
E singura a carei nume, nu se termina in "a".
Analizeaza cu dibacie vorbele oricarui muritor,
In geniul mintii sale e cel mai bun ascultator.
Unii ar spune ca-i ciudata, dar ea e doar superioara
Unor fiinte fara scop de calitate inferioara,
Nu crede-n toti a caror drumuri se intersecteaza cu-ale ei,
Sa fii-nselat de-ale ei emotii, e sa-tenbeti fara se bei.
Ea poate multe sa indure, termina ce a inceput,
Dar atunci cand se destrama cercul, ea e prezent, restu-i trecut.
Ai zice ca-i unic de ireala, in felul ei chiar un blestem,
Dar de privesti cu simplitate, o vei vedea, profund, pe Carmen.

                                             Again, to C, to her brilliant mind, soul and pesonality.