Nimicuri

Mai ia o înghiţitură din paharul cu venin, distruge fără milă temeiurile din care mă ridic şi schimbă tot ce iubesc într-un morman de nimic, mai adună două rânduri seci pe o foaie de hartie şterge-le de câteva ori până au veridicitate şi tot vor avea un handicap de autenticitate. Mai ascunde câteva vise vechi prin buzunare, priveste cu aceeaşi ură cum ele se împletesc şi vei avea aceeaşi slăbiciune, e cât se poate de firesc. Mai trage puţin de timpul pe care nu ţi-l dau. fără să mă cunoşti dispreţuieşte tot ceea ce reprezint şi dacă vrei s-auzi minciuni am să te mint! Mai răscoleşte suflete naive cu fel de fel de raţionalităţi, amuză-te de cât de puţin ripostează cedând în final şi priveşte-le ciocnindu-se între ele, nebune, ca la carnaval. Mai vino măcar de câteva ori să-ţi plângi de milă, asigura-te că eşti suficient de misogin când pleci şi-apoi călătoreşte în trenul ignoranţilor banali şi seci. Mai lasă pe dinafara câteva sentimente puerile,

Blestemat să fii căci partea ta din mine nu doarme niciodată Şi mă dor oasele de-atâta osteneală, ascunzi atâtea taine printre randuri şi alte atâtea după mormanul obosit de haine. E greu să te urmez când vrei acolo unde se termină marea, nu e drept să mă-ntregeşti în fiinţa când toate visele cu tine-mi pier Iubitule, pentru noi azi, nu e destul loc sub cer. Spune-mi acum de unde vii, de ce-ai plecat şi-ncotro vrei să mă duci? Nu mă obosi cu amanunte căci am trăit atâta vreme alături de tine încât încep să mă simt bătrâna doar tu mai eşti viu in mine. Te rog nu mă mai chema să vin unde stelele nu cad niciodată, drumurile n-au nicio noimă călătorind doar cu tine-n gând şi azi dintre toate zilele, noi nu avem loc pe pământ. Voi veni, promit, să nu te îndoieşti de mine când iţi spun Că voi fi acolo când se va-mplini sorocul, dar nu-mi cere nescrise legi înainte să cunosc taine sihastre de care am să vin să mă dezlegi. Azi dintre toate zilele cerul nu se

E greu să pui în cuvinte ceea ce o face speciala, poate e maturitatea echilibrată de care dă dovada, sinceritatea cu care te priveste prin ochii-i verde jad ori felul în care langa ea nu te simţi un nomad. Şi nu e unica, dar în lume nu-i seamană niciuna, ea e lipsită de răutate şi nu cunoaşte minciuna. Când viaţa ne depăşeşte ea e acolo să ne-asculte, e umarul pe care plângi, e bunatate fără limite, Nu ne va nega niciodată dreptul la destăinuiri, căci ne cunoaşte frământările prin caldele-i priviri. Pace-ţi aduce în gânduri şi împleteşte în cunună prietenia şi adevărul, e liniştea de după furtună. E simplă-n gesturi şi-n conştiinţa, nu poartă ură, numele ei e Alexandra li dragostea-i n-are măsura.

Vreau sa-ti scriu versuri siropoase Cu parfum de magnolii si urme de buze In nopti de septembrie si zile de mai In amintirea momentelor ce nu s-au implint, Pentru pianul la care de ani n-ai mai cantat. In fond pentru alcoolul in care ne-ai incecat. Vreau sa-ti trimit scrisori de dragoste La toate adresele la care ai stat, Pentru toate ferestrele uitate deschise, Luminile lampilor in nopti grele, tarzii, In amintirea povestilor din gradina-n amiaza, Pentru toate usile ce mi le-ai incuiat. In fond, pentru iubirea de care esti beat.