joi, 4 octombrie 2012

Noi doi

                         

                                                        Noi doi...

  Uneori cred că poveştile noastre au un numitor comun,
  Cred ca tu îţi doreai sa taci când eu îmi doream să spun.
  Tu păşeai încrezător lăsând în spate mii de limite,
 Când eu făceam primii paşi spre orizonturi abia zărite,
 Cred că tu ştiai deja de suferinţă, când eu învăţam de iubire
 Şi din acele lucruri care ne diferenţiază, mă leagă toate de tine.
 Când eu abia învăţam să mă ridic puţin pe vârfuri,
 Tu zburai deasupra mea si-n ale mele gânduri.
 Cred că noi am crescut împreună-n suflet, gândind diferit separat,
 Tu te-nchinai deja la fel şi fel de chipuri, când eu abia credeam cu-adevarat.
 Când eu învăţam să citesc sentimente, tu ştiai deja să descifrezi gânduri,
 Cred că noi ne-am născut din cenuşă prinre-ale vieţii fără rimă, rânduri.
 Tu aprindeai şi ardea-i în mii de inimi de tine lipsite,
 pe când eu, ce cunoşteam focul, doar învăţând de chibrite.
 Când eu începusem să aud de muzică, tu ştiai deja de versuri,
 Iar când eu abia dacă ştiam de poveşti, tu cunoşteai universuri.
 Cred că tu eşti destinat să scrii istorie prin mai puţin vitejeşti acte,
 Când eu vreau sa-mi creez destinul, nu după oameni, ci după fapte.
Si te doresc, am un chef nebun de tine, trupeste si de felul in care gandesti,
Vreau sa ne repetam, sa ne contrazicem, fa-ma sa cred ca ma doresti,
Amageste-ma caci tu stiai de minciuna, cand eu invatam de mister,
Tu traiai cu pasiune si intensitate cand tot ce eu cunosteam era auster!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu