sâmbătă, 13 iulie 2013

Despre noi

Cu toate că păşim atât de des fără să privim în urmă
şi ne stă în fire să uităm dacă nu ne-aducem aminte,
că ne retragem în interiorul claustral al sufletelor reci
ale noastre sau ale altor oameni la fel de singuri ca noi,
deşi in orişicare seară adorm în braţele unui străin şi
amandoi dăm sărutul de "buna dimineaţa" unui om pe care nu-l cunoaştem,
dar de care avem atâta nevoie pentru a ne menţine sanitatea şi
deşi inventăm atâtea minciuni pentru a menţine echilibrul
în micile universuri create ce ne dau iluzia de siguranţă,
nu am să mint: în mine se mai vorbeşte şi azi despre noi.

Deşi nu voi şti nicicând cum e sa fiu iubită de tine iar,
cu toate ca nu voi avea dimineţi în care să-mi fie dor de tine,
nici nopţi în care să mă cufund în aroma ta, nici sărutari pe frunte.
Chiar daca nu vei fi tu cel ce mă va ţine în braţe când îmi va fi frică
şi deşi vei fi tu cel la care mă voi gândi când voi spune "iubitule" altcuiva,
acelei persoane mediatoare care împreuna cu cea căreia îi spui tu "iubito"
menţine întreg şi deschis podul dintre noi, chiar dacă nu-l putem trece.
Se împlinesc atâţia ani plini de absenţa ta şi avem rutina fiecărei zile, dar eu
am să privesc mereu în urmă când voi trece pe lângă tine şi am să te doresc mereu
deoarece nu pot să mint: în mine se mai vorbeşte şi azi despre noi.

Un comentariu: