SM
Ţi-au văzut ochii atâtea clişee, Mâinile ţi-au desluşit mii de mistere, Paşii-mi te-au explorat zi de zi necontenit Prin tine am crescut ca om, tu m-ai călit. Şi-am înşirat pe-o coală atâtea vise Am construit împreună atâtea iluzii, amintiri, Câte-am trăit şi cât amar şi chin, E groaznic cum azi atârn de-un fir. Sunt eu de vina că m-am inalţat spre idealuri, Că n-am rămas să mai convieţuim, Dar continui să-ţi iubesc duritatea şi forfota, Ori liniştea şi tot ce-ai vechi şi nou, Eşti preferatul meu fără-ndoială Şi am să mă-ntorc la tine mereu, Dar şi azi mă îndrept spre necunoscut Cu un bagaj de vise şi-un sărut, Mă-ndrept spre o alta lume în tandem Şi te las în urmă, mai mereu, SM.